Devoţional
ARME CONDAMNATE SA FIE DISTRUSE
‘Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi…’ – Isaia 54:17
Este un mare zgomot în fierăriile şi atelierele vrăjmaşului, căci acolo se fabrică armele pregătite să lovească pe sfinţi. Acesta este un lucru care nu i-ar fi cu putinţă dacă Domnul sfinţilor nu i-ar da voie; căci El a creat pe meşterul care aţâţă cărbunii de foc. Luaţi seama cu ce râvnă se lucrează; câte săbii şi săgeţi sunt deja gata. Dar ele nu vor putea să fie folosite, căci pe fiecare este scris: ‘ Nu vor izbuti’.
Dar ascultaţi însă un alt zgomot; este murmurul glasurilor. Limbile sunt unelte mai grozave decât acelea făcute cu ajutorul ciocanului şi nicovalei, răul pe care-l produc pătrunde mai adânc şi se întinde mai departe. Ce s-ar întâmpla cu noi în faţa acestor primejdii: vorbirea de rău, prefăcătoria, intrigarea şi luarea în râs? Cum am putea să ne ferim noi de toate acestea? Domnul Dumnezeu făgăduieşte că, chiar dacă noi nu putem să le facem să tacă, totuşi vom scăpa de pustiirea cu care acestea ne ameninţă. Ele ne osândesc în adevăr acum, dar la sfârşit noi le vom osândi pentru totdeauna. Gura celui care spune minciuni va fi închisă şi neadevărurile pe care el le va fi spus se vor întoarce spre cinstea celor care le-au suferit.
Tezaurul promisiunilor lui Dumnezeu, C.H. Spurgeon